Sporovaieli despre alchimia sufletului

 

Ma intreb uneori, fara sa pot sa imi explic, de ce si ce anume ne aduce la un moment dat langă un om si nu langa altul.

De ce uneori simtim nevoia sa vorbim, sa zambim, sa ne tachinam sau sa tacem langa cineva anume si nu langa altcineva anume. Alteori ne transformam si nu ne recunoastem nici noi. As vrea sa inteleg sa va pot spune si voua, dar nu inteleg nici cat sa ma lamuresc pe mine. Pot doar sa banuiesc ca este vorba despre o anume “alchimie”. O alchimie a cugetului, a simturilor, a rostirii, a tacerii, a sufletului!

Niste potriviri atat de perfecte ale gandurilor cuiva pe gandurile tale, incat sa nu iti doresti sa te afli in alta parte. Este ca si cum ai lua bucati de puzzle din tine si le-ai potrivi in altcineva. Intamplator sau nu, ele se aseaza de minune. Urmeaza mirarea. Apoi, bucuria.

Timpul insa este cel care va hotari ce fel de tablou cream noi impreuna. Al prieteniei, al iubirii, al ramanerii sau al plecarilor…..

Sa aveti o zi frumoasa!

G.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *