Dialogul acesta dintre 2 mame mi-a atras atentia si m-a facut sa-mi pun intrebari. La urma urmei este o realitate pe care nu o constientizam. Vine o zi in care copii pe care ii cresti cu drag si truda cresc, isi construiesc propriul cuib si isi incep propria viata cu tot tacamul de bucurii, griji, impliniri si rataciri.
Ei da, tie iti ramane o casa goala plina de amintiri ce starnesc puternice sentimente de bucurie sau tristete, colturi in care candva ascundeau un bot mic plin de energie, poze cu gesturi ghiduse si suflete plapande, copii tai de care ti-se face intr-o zi un dor adanc, mistuitor si atunci ce ar fi daca te-ai duce la ei cateva zile?
Oare ii va bucura vizita ta? Vei gasi in casa lor acel coltisor cald care sa iti dea siguranta pe care o aveau ei atunci cand se ascundeau strengareste de tine prin casa? Ei da, ei au stat in casa ta 18, 20, 25 de ani. Tu vei gasi oare brate larg deschise, bucuroase sa te gazduiasca cateva zile in casa lor?
Ce ziceti? Raspunsul este unul usor sau unul cu mii de intrebari la care incerci sa nu intelegi raspunsul? De ce incerci? Poate ca sa nu te doara atat de tare intrebarea lui: ce faci mama aici? sau : sunt foarte ocupat! sau : de ce nu m-ai anuntat? Oare sa mai incerc si alte intrebari ivite adhoc, in usa intretaiata sau larg deschisa dar nu atat de primitoare pe cat ai fi dorit tu sa fie?
La urma urmei ce pretentii ar trebui sa avem? Ei da, au! Mama vreau aia, vreau sa merg acolo, tata sa imi iei ….,da ei vor, ei stiu de mici sa ceara. Noi ce le-am cerut lor? Nimic! Doar am daruit! Cu dragoste, caldura, indulgenta, ne-am asternut un drum care hmmm, undeva-candva se va bloca in usa pe jumatate deschisa stingher, cu iubire poate, dar stii ce mama, tata, eu am viata mea acum …. tu…..
Fericiti acei care gasesc refugiu cald si primitor in bratele copiilor lor.
O zi minunata!
G.D.