Beam intr-o zi o cafea cu o amica vorbind de una, de alta, de cunoscuti si necunoscuti. Tot vorbind am ajuns la delicatul subiect al inselarii, al pacatului intr-o relatie. Stau si ma intreb de ce iertarile si impacarile in astfel de cazuri sunt foarte rare. I-am pus intrebarea amicei mele, s-a uitat lung la mine si mi-a zis: e greu.
E greu sa innozi firul increderii, sa privesti in ochi persoana de langa tine, sa-ti gasesti linistea si echilibrul, sa traiesti alaturi de ea amintirile momentului. Pentru cei putini care reusesc sa ramana impreuna dupa o astfel de experienta, pacatele au umbre lungi. Este nevoie de timp si rabdare din partea ambilor parteneri. Necesita multa dorinta si intelegere. Uitarea momentului il pot compara cu intensitatea unei culori care se degradeaza in timp. Poate dura luni, ani, pana cand linistea poate reveni la normal, increderea capata substanta si cuplul redevine cuplu.
Chiar si asa ce-a fost nu va mai fi niciodata. Un suflet este fericit daca se stie iubit. Undeva un suflet va suferi mereu stiind ca dragostea i-a fost inselata si nu v-a mai putea avea incredere deplina in dragostea partenerului. Va trai cu intrebari fara raspuns, cu indoieli si regrete. Fericirea si linistea vor fi umbrite mereu de umbrele lungi ale pacatului.
Pacat ca se ajunge la astfel de momente, pacat ca nu putem fi sinceri cu cei pe care ii iubim.
Nu e niciodata prea tarziu sa inlocuiesti ispita cu iubirea, lasitatea cu curajul, singuratatea cu implinirea. Nu e niciodata prea tarziu sa devii omul care vrei sa fii. Nu e niciodata prea tarziu sa te bucuri si sa pretuiesti ce ai. Nu e niciodata prea tarziu sa iubesti, sa vrei sa fii mai bun, sa daruiesti fericire si implinire. Incearca si daca nu-ti iese nu ceda, incearca din nou!
Sa aveti o zi frumoasa!
G.D.