Un om sarman a plecat cu cainele lui la drum lung, prin salbaticia padurii. De atata mers oboseala a pus stapanire pe om si pe cainele lui si abia se mai puteau tine pe picioare.
Dintr-o data in fata lui a aparut o oază! A crezut ca viseaza. In mijlocul ei era un gard cu o poarta frumoasa, iar in spatele ei era un palat de unde se auzea muzica, murmur de parau, erau flori ce isi unduiau petalele viu colorate la adierea usoara a vantului si mese imbelsugate ce te invitau sa iei loc.
-Ce este aici ? a intrebat mirat omul pe portarul care i-a deschis poarta.
– Este paradisul, esti deja mort, iar acum poti merge sa te relaxezi .
– Si exista apa?
– Tot ce vrei: fantani pure, piscine reci … mancare, orice vrei.
– Dar pentru caine?
– Imi pare rau, domnule, cainii nu au voie sa intre aici. El va trebui sa plece de aici.
Calatorul s-a gandit putin si apoi si-a vazut de drum. Dupa o vreme, pasii l-au dus la o ferma. La poarta era un portar.
– Mi-e sete – a zis calatorul.
– Hai, intra este o fantana in curte.
– Si cainele meu?
– Poate sa bea din jgheab.
– Si sa manance?
– Pot sa ii dau un os.
– Ce e locul asta?
– Este paradisul.
– Cum asa? Portarul de la palatul din apropiere mi-a spus ca paradisul e acolo.
– Minte. Acolo e iadul.
– De ce m-a mintit portarul? De ce m-a ademenit sa intru in iad?
– Sa tii minte : in rai ajung doar cei care nu isi abandoneaza prietenii lor.
Tineti minte dragilor, putem avea o multime de prieteni, dar prietenii adevarati vor fi alaturi de noi in momentele dificile ale vietii. Acesstia merita sa ii numim PRIETENI !