Sah mat la fantomele trecutului

 

Probabil stii cum este sa traiesti in trecut. Ei, trecutul meu traia ascuns in dormitor. Ii auzeam noaptea soaptele, imi invadau visele, se strecurau cu abilitate prin portile subconstientului meu atipit, iar ziua, e ziua se pierdeau in ganduri si suspine, munca si da, era pauza mea cu trecutul. Toti au un trecut, dar putini sunt cei care-l iubesc si mai vor sa se intoarca in el.

Cand rasfoiesti albumul si te intorci in trecut trebuie sa ai un motiv: ori ti-a placut atat de mult, ori te gandesti de ce a trebuit sa fie asa? Cand dai fila dupa fila si poza dupa poza ti s-a intamplat sa vezi persoane dragi ce acum iti par straine? Si vocile rasuna spunand cuvinte care dor si rasetul acela fortat pe care tu nu-l stiai asa, il auzi si iti face rau?

Fantome cuibarite in ordinea sifonierului meu vechi din fibra de lemn ales, vorbesc, barfesc, se veselesc de parca nu as fi acolo, de parca nu le-as auzi ….sau nu banuiesc ca eu exist? Desigur nu le pasa, ele urmaresc interese sau pur si simplu se distreaza, caci ce conteaza pentru o fantoma sa calce peste un suflet pamantesc?

Desigur daca nu esti atent nici nu o simti si ea tocmai pe asta se bazeaza, pe lipsa ta de atentie. De aceea nici nu le pasa ce vorbesc, se simt ca acasa, se instaleaza confortabil si nici nu stii cand tu dispari si ele incep sa capete forma, pun stapanire pe ce credeai ca e al tau si te trezesti ca hmmm……dispari, iti pierzi identitatea si chiar stima de sine.

Nu stiai ca poti disparea intr-o secunda sau intr-un timp foarte scurt, nu-i asa? Stii, nu e nevoie sa dispari fizic daca portile inimii se inchid una cate una si tu te trezesti ca esti singur! Si vocile acelea rasuna si dormitorul pare mic, zgomotos, neodihnitor.

Ai vrea sa inceteze, sa nu le mai auzi, dar ecoul lor s-a ghemuit bine in urechile si sufletul tau. Simti cum devii o fantoma a prezentului in care prezent nu te regasesti, incerci sa traiesti si vezi ca nu poti. Pentru ca tu ai devenit o fantoma a raului facut de ele, fantomele cuibarite in caldura hainelor tale si tu te afunzi in robia desnadejdii ce incatuseaza toate simturile tale si inima ta cu lacate mari si grele. Si tu le tarasti dupa tine, vrei sa te eliberezi, sa simti caldura si iubire, intinzi mana dupa ele si te prabusesti neputincios printre tonele de metal greu, reci ca o lespede lacoma.

Si a venit o zi in care destinul a facut ca ele, fantomele, sa dispara. Le-ai scos din sifonier si da, au fost vazute si aruncate intr-un moment de furie departe, in noaptea rece si intunecata, departe, caci vocile lor nu se mai aud si usor usor le vei uita si da vei reusi asa, sah mat la fantomele trecutului.

O zi minunata!

G.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *