Merg pur si simplu pe strada prin orasul meu si vad doar chipuri triste. Tare mi-as dori sa vad si chipuri fericite. Spre surprinderea mea ma simt inconjurata doar de umbre de fericire apatice si dezorientate. Nemultumirea si neajunsurile, lipsa timpului in vartejul vietii au schimonosit chipul omului amprentandu-i pe chip neputinta, incruntarea si amarul.
Lipsesc zambetul si seninatatea unui chip relaxat pe care rar il mai zaresc in drumul meu de zi cu zi. Fiecare isi construieste propria fericire asa cum simte si cum isi doreste. Un serviciu bun, o casa, o masina, o familie implinita sunt standardele omului in general.
Ok. Am luat casa in rate, masina, am un serviciu si am o familie. Asta inseamna ca ar trebui sa fiu fericita? Voi fi fericita platind luna de luna la banca rate si dobanzi lipsite de orice bun simt? Voi fi fericita dupa 25 de ani cand casa mult visata va fi in sfarsit a mea?
Este posibil ca toate acestea sa fi ingreunat atat de mult bagajele pe care le tragem dupa noi pe drumul vietii, incat omul a uitat sa zambeasca? Pai fericire fara un chip senin, zambitor, relaxat, nu prea e…..fericire.
Sau fericirea adevarata consta in altceva….in legaturi de suflet si iubire? Iubirea dintre noi si cei de langa noi, iubirea dintre noi si Dumnezeu? Acesta sa fie adevarul? Si daca am ajunge la el si l-am intelege am putea fi fericiti?
Cred ca pana la urma fericirea este uniunea dintre stabilitatea financiara si implinirea sufleteasca. Fericirea este chintesenta vietii si orice am face ne intoarcem mereu la ea. Este o dorinta, este un vis, la care visam seara si din care ne trezim dimineata. Fericirea este alegerea destinului, dar si a noastra.
Este alegerea noastra de a trai prezentul bucurandu-ne de el, de-a privi cu optimism in viitor si de-a uita trecutul daca el trebuie uitat.
Hai sa vedem cat mai multe chipuri fericite pe strada. Hai sa aruncam balastul ce imprima acea stare de neputinta si apasare chipului nostru. Hai sa incercam sa zambim mai des, sa zambim oamenilor pe strada, poate vazand semeni fericiti, vor ajunge si ei la un moment dat sa uite de greutati si sa invete iar sa zambeasca.
Ar putea fi pentru ei primul pas catre fericire. Cum ar putea fi fericit un om ce este inversunat pe tot ce il inconjoara, devenind astfel prizonier al propriului trup? Pentru ei chiar daca au tot ce isi doresc, chiar daca cei dragi le sunt aproape, vesnica nemultumire nu-i lasa sa se bucure de lucrurile cu care au fost binecuvantati.
Si atunci cum ar putea acesti oameni sa fie fericiti? Cum ar putea ei sa vada ca au fost binecuvantati de viata? Fericirea depinde de alegerile pe care le facem! Zambeste! SA INVATAM SA ZAMBIM DIN NOU! Sa nu ne mai lasam prinsi in umbrele durerii.
Zambeste si ai facut primul pas spre fericire. Zambeste, elibereaza-te, bucura-te si paseste cu incredere in viata caci „FERICIREA nu vine intotdeauna in urma unei cautari. Cateodata, ea apare atunci cand ne asteptam mai putin”Dalai Lama
Sa aveti o zi minunata!
G.D.