Puterea iubirii adevarate

 

Este 04.00 dimineata. In cautarea somnului pierdut, pornesc televizorul si mut de pe un canal pe altul, in speranta sa pot pacali somnul si sa-l aduc inapoi. Nu-mi prea iese si dau din intamplare pe un film care mi-a atras atentia.

Este vorba de filmul Daneza – The Danish Girl in care este vorba despre povestea primului barbat care a suferit o operatie de schimbare de sex. Avem un cuplu tanar, format din doi pictori danezi indragostiti unul de altul. El este deja un pictor consacrat, ea inca asteapta sa fie descoperita. Viata lor se schimba radical in momentul in care din joaca sotia isi roaga sotul sa-i pozeze imbracat in femeie. Momentul este crucial si destinul cuplului capata o turnura dramatica.

Nu subiectul filmului m-a atras. Urmarind filmul pana la final descoperi pas cu pas frumusetea iubirii neconditionate si puterea de sacrifiu dus la extrem al unei sotii ce isi iubeste atat de mult sotul, incat accepta cu noblete sa fie alaturi de el cand decide sa isi faca operatie de schimbare de sex. Sa iti vezi casnicia destramandu-se si iubitul topindu-se sub ochii tai, reaparand sub chip femeiesc, asta ar putea innebuni orice femeie.

Este impresionant cum o femeie isi poate iubi sotul indiferent de situatie. Fapta te lasa fara cuvinte. Sincer cred ca asta inseamna iubire adevarata: sa sustii o persoana indiferent de consecinte, de fapte, de prejudecati, de durerea si pierderea ta.

Filmul a fost apreciat de unii, blamat de altii dar puterea iubirii adevarate merita vizionarea acestui film, jucat de altfel extraordinar de bine de Eddie Redmayne si Alicia Vikander.

Sa aveti o zi frumoasa!

G.D.

 

foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *